VIS DE IARNĂ
Alo,la telefon e veșnicia,
pe când orașul doarme sub zăpezi,
și se rotesc prelung chemări și vise
pe care tu demult nu le mai crezi.
Mai cade câte-o veste rătăcită
în reci spirale de ninsori și ger,
și zac pe cetini gânduri ostenite
umbre de dor pe sufletu-mi stingher.
Mă-ntreb dacă târziu vei mai veni
și vei mai răvăși iluzii multe,
se-anină la fereastră mări de stele
ce-abia mai îndrăznesc să te asculte.
E-atâta frig între pământ și-nalturi,
Alo,zadarnic ,nimeni nu-mi răspunde,
Ca un colindător fără de casă
Sub porți de gheață visul meu se-ascunde.
Din vol. Scrisori provinciale/Ed. Pressco /Autoare, Dunia Pălăngeanu