Traiectoria verticalei

1
Străzile

străzile se aprind în galben
tălpile își leapădă umbra pe asfalt
jaluzelele ascund mister în simetrie strâmtă

iubirea atârnă pe frânghie în cămașă roz
și în nimicuri suite pe verticală

culorile azvârlite de sus se lățesc
într-o geometrie risipită

dor amiezile și umbra vântului usucă gândul
printre umbre inele aceeași fluturi neștiutori
adulmecă o lună nouă

2
Noaptea

noaptea cade în trepte acoperind dealuri
acoperind orașul
dispar ziduri
dispar culori
cuvintele rămân mergând odată cu noi
se mută de la unul la altul mișcate de aer
au gust de lună
de umbră
de somn
unele ating genunchii
altele ies din labirint descătușate ca un descântec
dansul nopții dilată vedenii
poteca devine albastră
universul e ghemuit pe-o pantă
noaptea se aruncă pe umărul tău stâng
cuvintele se dilată și mint

3
Traiectoria verticalei

traiectoria verticalei moare câte puțin
între negru și alb e un vârtej de emoții
oftatul e pe margini
parcurile moțăie fără oameni
străzile aleargă în toate direcțiile

rochia mea e un răsărit viu
ca un recul printre culorile sumbre

scenariul zilei mă așază într-un cerc bine tipărit
bunul simț tânăr și bătrân
se întrec mutilând urâtul în forme bizare

restul e despre hibernare
într-un amestec de sentimente
și sarabanda frunzelor luate de vânt

4
Și totuși

și totuși exiști
în toate cuvintele de sete
de stele, de alb,
în celulele verzi și în ploile reci,
în dreapta,în stânga,
sus și jos,
în orele mele pe orele tale,
în uvertura vântului,
în edenul tău tragic
pășind pe același refren de răcoare,
sub frenezii de stele.
undeva, fără timp,
venind din iarbă, venind din vânt.

5
Sacru

sacru cu formele lui concrete
se topește în aura sfinților

întunericul suflă-n lumânările aprinse
strana se ascunde-n ochi
genunchii coborâți intră-n covorul ros de veacuri
un ritm ciudat de logos poartă vestea nemuririi
a setei de viu

pământului de sub tălpi e tăcut
setea de tine se-ntoarce în lumină
vara aduce cu ea înțelesul de lună
rămas în urmă ca un ecou

fereastra mușcă din cerul înalt
beția de frunze curge pe cărare
Dumnezeu există în cuvântul sunt

Oana Frențescu

Alte articole