spațiul gol

1.
femeia păcătoasă

eu sunt femeia păcătoasă
tu ești femeia păcătoasă
măr carnal
lună caldă
aromă densă de alge
și lumină strivită
antica noapte ne atinge
a iubi este o călătorie pe apă și pe stele
a iubi este o bătălie de fulgere
o bătălie dintre două corpuri cu gust de miere
sărut după sărut marginile tale
călătoriile tale minuscule
și focul transformat în delicioase inimi subtile.
drumuri de sânge care se precipită ca o garoafă nocturnă
până se face sau nu se face noapte
în umbra ta
femeie păcătoasă, unde ești dragostea mea?

2.
dragoste

apeși mâna ta peste mâna mea
privesc ochii tăi încoronați de mici flori
și candide simțiri coboară
ca un locuitor nou
în pădurea galbenă cu maci roșii
răcoarea albă întrerupe cuvintele
cald și sincer
pe buze roșii
râd obraji
că două fluvii

3.
spațiul gol

am băut cer
și verde infantil de iarbă prinsă în somn
îl țin în palmă
îndrăzneață arhitectură
fluidă mișcare
gol de sprijinit în oase

4.
fără prenume

prin sărituri de broască alerg pe picioare de vânt
din cuvânt în cuvânt
nu merg In biserici
ca să respir aer curat
pierdută între tâlhari fericiți
pudoarea e inventivă imploziva
explozivă
când hercule toarce lână la picioarele omfzleei dorința e aceea
care îl ține înlănțuit și totuși țipă, țipă, țipă
complexul lui oedip
fetița se crede un bărbat mutilat
bărbatul se visează femeie
am găsit cheia sol a poemului necunoscut
pierdut de poetul orb,homer
în poiana mărului din cer
grecii își numeau bătrânii viermi,cifrele i utila îți spunea hrubă în troienele,înjur
„orice tăcere e o șansă/ de fruct prăfuit și pur” ,zise Valery și muri
mor și eu acum și nu încă

5
spovedanie publică

de unsprezece ani mă sărut
numai cu marea neagră și
moartea albește deasupra
mea

Gabriela Garlonta

Alte articole