Prima confruntare televizată Trump – Biden, poate fi considerată printre cea mai haotică dezbatere electorală din istoria recentă a SUA!

Marți seara a avut loc prima dezbatere televizată a celor doi candidați la președinția SUA, republicanul Donald Trump şi democratul Joe Biden în prezența unui public restrâns, dar cu 100 de milioane de telespectatori, informează Breitbart. Dezbaterea de la Cleveland este prima dintr-o serie ce va avea loc înainte de ziua alegerilor. Cei doi candidați s-au ciocnit încă de la început, devenind una dintre cele mai haotice dezbateri din istoria recentă, după cum a afirmat Vocea Americii. Candidatul democrat, Joe Biden, l-a atacat pe președintele Trump, numindu-l „clown”, „rasist” și „pionul lui Putin”, în timp ce liderul de la Casa Albă a amintit despre faptul că fiul lui Biden a fost dat afară din Armată pentru consum de droguri, a transmis R3Media.

Principale teme au fost nominalizarea unui nou judecător pentru Curtea Supremă, pandemia de coronavirus, mediul înconjurător și tulburările rasiale. În ceea ce privește Curtea Supremă, președintele Trump a spus că a câștigat alegerile și alegerile au consecințe. El a declarat că americanii vor avea „un nominalizat fenomenal” care va fi „respectat de către toți”. În replică, democratul Biden a spus că oamenii au dreptul să aștepte să vadă ce se va întâmpla la alegeri, înainte de nominalizarea unui nou judecător. Despre nominalizata lui Trump, Amy Coney Barrett, Biden a spus că „este o persoană foarte bună”, dar că vrea să ia asigurările de sănătate pentru 20 de milioane de americani. Integral aici

Alte articole