Ochiul vărsătorului

1
TURNUL DE DOR

Poeții trec sublimi în rondul lor de noapte
Se-aud şi fâlfâiri şi ţipete şi şoapte;
În ochii orbi statuile au lacrimi amare
Se zbat spre turlele bisericii din zare.
O, rugineşte-n Someş şi podul meu de aur
Iar pe stradele cântă Ofelia pe-un plaur;
Din Cetăţuie ca-ntr-un vis coboară
Cu lupii albi, o lyră şi-o vioară.
E primăvara verde pe apele-n alint,
Cu frezii şi lalele, cu flori de mărgărint;
Pe la Matei Corvinul vin fetele, băieţii
Aşteaptă carul care să ducă-n cer poeţii…
Ţi-am spus, tu nu te duce la carul cel cu flori,
Dacă te vede mire, să ştii că ai să mori;
Mai bine stai în turle cu porumbei şi corbi,
Ca să păzeşti statui de piatră cu ochi orbi,
Iar eu să strig din piatră că eşti nemuritor;
Iar de ne plânge lyra din turnul ei de dor…

2
Ochiul vărsătorului

Timpul s-a oprit aici în raza de lumină;
peste prăpăstii – soarele.
Nu privi în genune, doar umbra
mestecenilor albi ne mai urmează;
nu privi în ochiul neantului
din abis, mai bine te uită
spre Ochiul Vărsătorului
imuabil ca ochiul lui Dumnezeu.
Printre aripi de îngeri freamătă ca frunza
de sicomor genele Sale.
Nu privi în abis, nu sunt decât umbre
şi tăcerea de dinaintea avalanşei gheţarilor.

3
Ca altă Ană

M-ai zidit, m-ai zidit ca pe o mumie egipteană.
Ca pictorul ce intră în tablou zăresc firele
cu care m-ai măsurat din creștet până-n tălpi
și plumbul cu care m-ai așezat vertical între cercurile
mâinilor tale unde se rotesc umbrele iubirii
ca un vârtej de apă, ca frunzele apei; un joc
al păsărilor ce se pregătesc de migrare: din tablou în perete…
privind apoi cu uimire luna prin sita destinului, meștere.
Zidește-mi trupul, doar chipul lasă-l să te pot privi
așa cum ai zări un diamant galben ivit din peștera lui Eol
care – mi împinge cu un șuierat corăbii și epave
spre adâncimi de lumină; zidește-mi trupul…

4
Blândă mâna ta

Prin lume trec înfăşurată-n aur
Şi zâmbetul îmi luminează faţa,
Port mâna ta pe umăr drept tezaur
Mai blândă, mai duioasă decât viaţa.

E semnul vremii, dar e nu e totuna:
Tristeţea ţi s-a- ntipărit pe faţă,
Prin lume treci, dar înfruntând furtuna,
Privind şi balansând pe-un fir de aţă.

Te-ai regăsit în liniştea durerii?
Vederea cea lăuntrică, se ştie,
Apare ades în clipele plăcerii
Ivite dintr-un vers de poezie.

Regretul nu-l cunoşti şi nici strigarea
Mai crezi din nou în bunătatea lumii,
Copiii de pe umăr privesc marea
Şi pieptul tău e reazemul furtunii.

E blândă mâna ta pe umăr şi e calmă,
Cum, Doamne, am trăit fără de ea?
Întind spre faţa ta o ninsă palmă,
Şi în căuşul ei iubirea răsărea…

5
Pomul cu rod

Vei striga, vei striga
şi nimeni nu te va auzi;
în extazul durerii
vei dansa ca o bacantă,
având orgoliul unui ascet.
Eşti un pom aplecat de rod
şi aştepţi mâna care să te culeagă.
La marginea drumului-pomul;
pe marginea pârâului – iarba;
în turla catedralei- Dumnezeu;
doar el îţi va culege
sufletul ca pe un fruct.

6
Sinestezie
Drăgăneşti, 29 apr.2014

Miros de moarte vine din păşune
Ce iarbă, o, thanatică minune
O simt pe trupul meu cum scoate colţii,
Vorbindu-mi de toţi viii şi toţi morţii.

E trupul meu pădure de mesteacăn,
Pe braţele-alizeului mă leagăn
Şi pâlcu-acesta de brânduşe ivorii
Sunt ochii mei întrebători sub glii.

Din subsuori- pădure de crăiţe-
Iţesc spre voi lalelele pestriţe,
Din sânii mei mirositori a mir
Ivi-se-vor boboci de trandafir.

Doar gleznele ca sprintenă vioară
Se vor muta în pui de căprioară,
Iar din ulcior de lut va răsări
Miresma din gutuile târzii.

Dar ca să ştiţi, doar coasta cea de drac
O las pentru urmaşii din alt veac…

Maria Vaida

Alte articole