Mirosul albei zile de mâine

1.
De ce plângi, eu?

De ce miros tristețe,
Văd gri
Și aud rece?
Nu pot simți dulce
Când amarul
Îmi pătrunde
În gândire,
Mă cuprinde.
De ce plângi, eu?
Îmi spun,
Dar răspunsul
E greu de evitat,
Ca un uragan
Deșănțat.
De ce plângi, eu!
Îmi răspund.
E răspunsul
La întrebarea
De ce plângi, eu?
Uitat.

2.
De ce nu-mi vii?

Te simt în marea nemișcare
Ca o nălucă, alinare
Îmi este dragostea ce te așteaptă
Până-n sfârșit de mare-albastră.
Nu știu de unde ai venit
În inima-mi te-ai alipit,
Cu drag te-am așezat pe cerul
Zilei de mâine, ca tot gerul
De azi și ieri să se topească
Sub dulce-alură îngerească.
Nu vreau s-aștept în van sosirea
Ta împreună cu iubirea,
Eu nu aștept, ci dăruiesc
Tot ce în sufletu-mi primesc.

3.
Doar iubirea

Cu haină de catifea
Se îmbracă inima,
Roșu-nchis, iubirea cântă,
Fiecare zi e-o nuntă.
Te invită să trăiești
Clipe calde, din povești,
Să dansezi un vals în doi,
Să curgă lacrimi șiroi,
Rele, bune, să se-adune
În a inimii minune,
Nu se-oprească-n veci cântatul,
Să curgă mereu oftatul
După clipă fericită,
După viață împlinită!

4.
Liniște

E atâta liniște
Încât îmi pot auzi nașterea gândurilor,
Somnul eului,
Trecerea timpului,
Cântecul ideilor,
Pulsul sufletului,
Pașii imaginației dansând
Pe muzica liniștii mele.

5.
Mirosul albei zile de mâine

Într-o zi îmi vor crește aripi de fluture.
Mă voi contopi cu ziua de mâine.
Mirosul ei de zi albă mă va transforma în înger.
Neaua pură îmi va fi pat iar albul sufletului hrană.
Nu voi duce lipsă de nimic, universul
Mă va încălzi
Și voi putea călători din inimă în inimă.

Nu este disponibilă nicio descriere.
Olivia Marta Gaidos

Alte articole