Găoacea timpului

1
Necuvintele

Au rămas, se pare,
Prea puține zboruri pentru penițe.
Călimara și-a decolorat cerneala
Într-un izvor de adăpat turma.
Citesc ignoranțele aruncate haotic
Pe Tabula Rassa.
Strig poezia, dibuind dezorientată
Prin nonargumentele minților opace.
Prea mult ascultăm necuvintele,
și tot mai puțin auzim CUVÂNTUL.

2
Găoacea timpului

Țin călimări golite de cuvinte
Pe masa de scris amintiri adormite,
Cerșesc unei clepsidre un mâine-fantezie,
Și îmi trăiesc ,,acum-ul” într-o poezie.

Țin clipa în găoace, ca nu cumva trecutul
Să fure din zborul albastru minutul,
Lipindu-mi minutarul frânt de neiubiri,
În ace-ndurerate de gemene priviri.

Îmi plimb în vid condeiul, încercând
Să dau o haină nouă vechiului meu gând,
Din ceasul înghețat să evadez încerc,
și iarăși îmi plimb viața-n cadranele de cerc.

3
Olarul

În mâinile tale, vreau să fiu lut,
Să mă plămădești tu după plac,
Să mă strivești, să mă lovești durut,
Voi fi cu tine moale, voi învăța să tac.

Vei crede că lutul nu plânge,
Pentru că mă vei arde pe foc,
Agheasma lacrimii ar stinge
Jăraticul (pe-un fir de busuioc).

Mă vei scoate, poate, din cuptor,
și vântul îmi va suge toată seva,
tu vei fi al meu procreator,
iar eu voi fi o nouă Eva.

Voi fi un vas de porțelan, o cană,
Mă vei picta și mă vei glazura,
Atunci, tu mă vei da drept o pomană
Unui om ce mă va admira.

Te voi ruga, atunci, cu-nfrigurare,
Nu mă lăsa, mai bea un ceai cu mine,
și mă va cuprinde o-ntrebare
dacă sunt, sau nu, demnă de tine…

Victoria Guțu

Alte articole