Meditație

TG204

  În aceste momente dificile pentru poporul belgian, să aruncăm un gând milostiv spre sufletele oamenilor nevinovați care au murit în atentatele de la Bruxelles. Vedem cum, din păcate, cei care controlează puterea mondială condamnă la moarte lume cuminte și liniștită, stricând buna rânduială menținută pe pământ de către Dumnezeu prin Sfinții Săi Îngeri. Au creat și măresc din ce în ce mai mult haosul în Europa prin mișcările de populații aduse din Mediul Orient, după ce au compromis definitiv pacea mai întâi în acea regiune a Globului. Vă mărturisesc că pur și simplu nu am putere ca să citesc rugăciunea pentru conducătorii țării pe care Sfântul Vasile cel Mare a introdus-o în Liturghia ce îi poartă numele… Ceea ce se potrivea în zilele sale împăraților bizantini evlavioși și cu frică de Dumnezeu, nu se mai potrivește astăzi exterminatorilor de popoare și de bune moravuri, călăi care s-au aliat între ei la nivel mondial! Cum să mă rog eu: “Întărește brațul lor în război”?! În care război? În războiul pe care viclenii aceștia îl duc împotriva oamenilor pașnici și simțiți, folosind împotriva lor terorismul islamic? Îmi pare rău, Sfinte Vasile, aveai dreptate când te rugai pentru conducătorii tăi, dar noi astăzi trebuie să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne apere de-ai noștri!

Preot Sorin Croitoru, Mantova Italia

Lasă un răspuns