Lauda suferinţei – Lucian Blaga

crucified-christ-with-saint-john-the-evangelist_jpg!Blog

“Atîţia dintre semeni nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.

Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărînă
o lacrimă sau sîmbure de cer.

Nu mai calcă pe pămînt
cine calcă-n suferinţă.
Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

Tată, carele eşti şi vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărîmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.

Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
pînă astăzi şi de-acum înainte
singura legătură între noi şi Tine.  (1)

Foto: www.garbo.ro

––––––––––––––––––––––––––––

(1) Lucian Blaga, Poezii, Ediţie de Ion Nistor, Editura Cartea Românească, 1982, pag. 356

Lasă un răspuns