Cadența

Aşează-te în noapte pe flori de tămâioare
Ca mâine-n răsărit mireasma să te spele
Cu boabe mici de rouă supuse în cuvinte
Şi-n gingăşia albastră rămasă printre ele

În somnul nopții-n stele uşor să se coboare
Izvorul viu de viață ce fruntea netezeşte
Şi în chemări divine să poți simți cadența
În verdele din iarbă ce mângâios ne creşte

Pe firul de lumină ce mângâios coboară
Urcă din întuneric Boii Domnului pe zid
O umbră de iubire adânc te impresoară
Cu-n zâmbet de albină şi darul tău divin

Eugenia Bucur

Alte articole