Surâsul tău, iubire e ochiul meu de cer…

Gabriela Verban

*
Peregrin prin iubiri

Vreau să-nvăt
Să trăiesc
Fără tine;
Sunt doar
Un biet poet uitat,
Stingher
Și mă ascund
într-o altă iubire
Ca o lacrimă
într-o geană de cer…

*
De iubire
În ochii tăi
Întreagă
Mă adâncesc
Și-n dulcea ta privire
Mă rănesc
De atâta iubire…

*
Unde nu ești
Cât întuneric
Sub pleoapa cerului
Unde nu eşti.

*
Nu știu ce ești

Poate ești doar
Un vis
Sau poate doar
Un colț
De paradis
Ochii tăi
Ca un adânc de dor
Configurând
Un zbor
Ușor și sinuos
De albatros…
Nu știu exact
Ce ești
Sublim sau dureros.
Orice ai fi,
E minunat de pur
Și de frumos!…

*
Surâsul tău, iubire

Surâsul tău
Străpunge-nfiorat
Cerul
Gândurilor mele
Rămas pur, I
maculat
Pâcla nopților din jur
Presărându-se cu stele.
Surâsul tău, iubire e ochiul meu de cer…

*
Punct de sprijin

Îmi reazem fruntea
Pe inima ta
Și este ca și cum
Mă sprijin
Pe veșnicie…

*
Poeme printre stele

Plâng
Poeme
Printre stele
Și cuvintele
Rebele
Mă cuprind
Și mă desfac,
Mă dizolv cu totu-n ele
Plâng
Poeme
Printre stele
Și-n iubire
Mă îmbrac.

*
Doar poetul
Un ne-bun
Printre cei buni
– Cine să-l priceapă –
Când tot caută
Și-așteaptă
O iubire să-l încapă.
Stă poetul
– un ciudat –
Într-o margine de gând
Prin cuvinte-și face drum
Intr-o lume-așa normală
Ca aceasta de acum,
Doar poetul
– un ciudat –
Mai iubește rând pe rând…

*
Iubirea niciodată nu cade

Iubirea
Niciodată nu scade,
Nu se micșorează,
Și nici pe loc
Nicicând
Nu va rămâne.
Ea crește vibrând
Ca un verb
Conjugat
Din prezent
Până-n zorii de mâine
Vibrând înalt
Și fremătând mereu
Te scoate chiar
Din propriul tău egou
Și te înalță
Către Dumnezeu…
Iubirea
În trăirea ei pură,
Fluidă, dulce
Nu cade niciodată
Și te înalță-n cer:
Dar numai
Răstignită
Pe o cruce!…

Alte articole