Binecuvântare și chin

Mihaela CD

Cuvânt de autor

Povestea începutului …

Nu m-am gândit niciodată să scriu poezii în mod expres.Cândva, în copilărie, am îndrăznit să scriu câteva versuri care au fost recompensate de profesoara mea de limba  romana cu o notă de zece. Apoi, după foarte mulţi ani, am scris o mică poezie despre mama în limba engleză pentru un concurs la o publicaţie şi am fost plăcut surprinsă când am văzut că mi-au publicat poezioara. Mi-au plăcut întotdeauna poeziile să le recit, să le citesc, să le interpretez, dar nu m-am gândit niciodată să scriu cu adevărat poezii.
Viaţa însă, ne dă lecţii neştiute, ne surprinde şi ne şochează uneori. Inspiraţia mea a venit fără să vreau, aşa dintr-o dată, când l-am pierdut pe tata şi eram cu inima sfâşiată. De fapt la mine versurile au venit singure… din durere şi din iubire … eu n-am făcut nimic deosebit… decât le-am scris…
Poezia Binecuvântare şi chin  deschide  volumul de poezii căruia îi dă şi numele. Acest volum de poezii vine după un an de când versul mi-a fost binecuvântare  atunci când inima mea era sângerândă. O dată cu dispariţia tatălui meu iubit, rimele au început să mă bântuie, să mă chinuie, apăreau fără să vreau în fiecare zi şi noapte.Am convingerea că acest ”har” al poeziei mi-a fost transmis de tata în momentul plecării sale.
După şase luni am pierduto şi pe scumpă şi dragă Anya, mama soţului meu, iar atunci am înţeles că versul meu nu-i o întâmplare, mi-a fost dăruit ca să trec mai uşor prin aceste pierderi imense.
Acest volum de poezii  nu este numai despre tristeţe! Veţi găsi aici poezii  care s-au născut  din iubire, din durere, din  suferinţa sau de dor dar şi poezii de dragoste, de prietenie, întâmplări din viaţă, amintiri, învăţături etc. Sunt poezii de suflet care reprezintă trăiri şi emoţii  exprimate în versuri.
Vă invit cu mare drag să păşiţi în lumea mea de vers şi sper că poeziile izvorâte din sufletul meu să atingă sufletele voastre!

Mihaela CD

Binecuvântare şi chin

Să fie oare  doar  o  întâmplare? Este şi binecuvântare e şi chin

De când eu l-am pierdut pe tata, întruna versurile-mi vin.

Şi nu  mă lasa noaptea toată, se-nvârt în cap, să dorm nu pot

Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în versuri strop cu strop

De – atata durere amară ? … m-am întrebat în al meu chin

Să  fie oare numai suferinţa ce-mi luminează acest  destin?

Deodată am devenit poeta şi versurile -mi curg puhoi.

Nu ştiu de este binecuvântare, să  fie un blestem apoi ?

De ce mi se întâmpla mie? … De ce a  început acum?

De ce n-am  scris eu oare versuri în asta lume pân’ acum?

Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe drum?

Veni-vor  luni şi ani de acuma aşa durerea să îmi  spun?

Şi n-am hodina noapte toată, îmi  pun o mie de-ntrebări.

De undeva  din depărtare cuvinte zboara-n alte   zări.

M-aşez şi scriu, le  pun  pe   foaie, aşa  cum  vin, nu  le aleg

Şi  când termin  mă  simt  de  parcă  eu am îndeplinit un crez

Aşa  îmi plâng acum   durerea, şi  versurile îmi curg lin

Să  fie  oare o -ntamplare?  Este şi  binecuvântare e şi chin!

 

Alte articole