Confuzie în zbor uranic

Osatura tăcerii
Întrebările se iveau între noi
precum flora spontană,
dar celulele tăcerii le dilatai
atât de mult, încât îmbrățișau
scheletele de corali
din mările calde
și chiar o sanda părăsită în Cuaternar.
Stăpân al acestei osaturi a tăcerii,
devenai un laviu de pe care ușor-ușor
plecau toate umbrele
într-o necunoscută procesiune funerară;
păstrai un surâs gol,
înflorit orgolios.
Nu te-am mai deranjat.

*
Realitate fracturată
Ți se gârbovesc în brațe
copacii tineri, sătui
să tot vâneze
stele creionate pe asfalt.
Privești în gol.
După un proces autoscopic,
spațiul se-ngustează,
macină treptat
fărâme
din iluzia lui perpetuă.
Strigi. Printre silabe fracturate,
printre clipe arse,
câteva urme de cenușă
se cațără pe trepte de sare,
prinse de mâini –
altar mărturisind
sângerânda lumină ascunsă.
Târziu. Migdalate,
clipele ronțăie boabe de struguri
și se țin departe, cu discreție.

*
Piesa neiertătoare
Între două respirații,
piesa neiertătoare
din marele joc
pândește
norul amar
ascuns în ochiul
înroșit de așteptare,
tușește
în tonuri de-albastru,
aleargă
după aceleași
particule subatomice,
plutește
în linii drepte
și-n linii ondulate,
dar mereu
uită să întrebe
de regele fără umbră.

*

umbre înveșnicite
aleargă printre păpădii
cu ploaia-n rucsac
sub cerul liber
se joacă de-a baba-oarba
prin golurile alpine
umbrele înveșnicite
surâd ascunse-ntr-o rază –
de acolo se crede că nimeni
nu se întoarce
vreodată

*
Confuzie în zbor uranic
În jocul veşniciei,
Credeam că e fiecare
Reflexia celuilalt.
Învăţasem limbajul acvilelor
Când privegheam îngerii
Năpădiţi uneori
De ramurile vigilenţei
Încovrigate de nesomn.
Ne plimbam desculţi
Prin dumbrăvile răcoroase-ale lunii,
Iar zâmbetul nostru
Îşi multiplica gracilele celule.
Azi…stăm ghemuiţi
Pe buza aceasta de lume,
În vreme ce bătrânii
Se duc să moară cuminţi,
Să nu devin-o povară…
Notele sonatei autumnale
S-au deşirat
Lovind cadenţat
Podeaua de vise.
N-a fost, dragul meu,
Decât o confuzie
În zbor uranic.

*
dintr-o clipă în alta
câte împrejurări nu se pot schimba
cu iuțeala unui montagne russe –
numai scâncetul generațiilor înserate
numai umbra cu glas de pasăre albă
numai auzul sălbăticit de muțenie
numai omul – pasăre în picaj
până în măduva
lutului

*
supus ritmului circadian
îi place să asculte ore întregi pădurea
ca și când ar fi deprins demult
limba mestecenilor
ca un uvrier cvasianonim
se strecoară prin mulțime
cu gesturi moi –
nu suportă exhibarea
singurătăților fără interludii ori
a spaimelor desfigurate prin exces –
mâzgălit cu graffiti
orizontul
s-ar surpa

 

Mihaela Oancea

Alte articole