Povești cu tâlc din Marele Război (IV).

Despre sentința dată în cazul jandarmilor români Ion Vișan și Nicolae Coandă, dar și a sârbului Ștefan Kiss

  La 3 septembrie 1917, orele 5,35 dimineața, ca urmare a pronunțării sentinței Tribunalului Militar German din Târgu Jiu erau condamnați la moarte și executați jandarmii Ion Vișan și Nicolae Coandă precum și sârbul Ștefan (Istvan) Kiss.

Aceștia au fost acuzați că au ucis un „soldat ungur pripășit prin comunele plasei Brădiceni (…) care jefuia pe oameni”. Acum, o trupă din Landsturm – componentă a Armatei Imperiale Germane – aparținând Batalionului Leipzig XIX/25 a pus în aplicare sentința. Această trupă avea în componența sa, pe lângă cele trei grupuri care au executat la propriu sentința și un „comandament pentru înconjurarea locului”.

La fața locului, respectiv „strada de la Cazarma de Artilerie din Tg. Jiu, unde au fost așezați în fața parapetului”, a fost prezent și un preot ortodox care a oficiat un sumar serviciu religios. Ulterior, soldatul Gayk a lecturat în pripă textul condamnării la moarte în limba română. În timpul comunicării sentinței „trupa a prezentat arma”, după care condamnații au fost legați la ochi și împușcați.

Informații anterioare aplicării acestei pedepse capitale ne-au fost lăsate de administratorul plasei Brădiceni, Valeriu Opreanu. Potrivit acestuia: „Ion Vișan a fost numit polițai la plasa de Vest” (plasa Brădiceni) în urma recomandării sale.

Alături de cei doi jandarmi români au mai fost acuzați de complicitate Ștefan Kiss și localnicul Ion Voiculescu, cel din urmă fiind singurul care a și scăpat de pedeapsa capitală.
În timp ce jandarmul Ion Vișan și Ion Voiculescu au fost arestați imediat, ceilalți doi tovarăși ai lor au reușit, deși pentru puțin timp, să se ascundă. În cele din urmă, jandarmul Coandă va fi prins tocmai în județul Argeș, iar sârbul Ștefan Kiss a fost predat autorităților germane de ocupație de către primarii din comunele Brădiceni și Peștișani.

Acuzat ca „tăinuitor al crimei”, dar și pentru „favorizarea unuia dintre criminali”, Valeriu Opreanu a fost arestat și „ținut în celulă până la 31 august 1917 atunci când a început procesul”. Ulterior, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, în lagărul german de la Halle an der Sale.

Gabriel Sarcină

Alte articole