Rază a lucidității.

Nichita Danilov

Nichita Danilov

*
PERSPECTIVĂ
Altădată consultam ceasul solar
și zodiile ce se perindau noaptea pe cerul înstelat
ca să ne orientăm în timp și spațiu,
iar azi aruncăm o privirea
pe ecranul smarthponelor care ne indică
cu exactitate toate coordonate referitoare la mediu
la viața noastră socială, dar și la cea lăuntrică,
astfel că nu trebuie să facem nici un efort
ca să aflăm locul și ora unde ne aflăm,
curând însă va veni timpul când
nu vom putea mișca un deget
fără să consultăm îngerul nostru protector,
smartphone-ul nostru din ce în ce mai inteligent
din ce în ce mai redus ca dimensiuni
făcut după chipul și asemănarea
chipului nostru interior.El ne va da cele mai mici detalii
despre starea vremii,
dar și despre starea noastră lăuntrică,
ne va povățui să alegem meniul
și ne va pregăti micul dejun
masa de prânz și, bineînțeles, cină frugală;
ne va sfătui ce să cumpărăm
și ce lucruri să aruncăm la pubelă,
la ce oră să ne sculăm, la ce oră
să mergem la sală de fitnes
și, bineînțeles, la ce oră să ne punem capul pe pernă.
Ne va sfătui cum să ne îmbrăcăm
în funcție de-o împrejurare sau alta,
cum să răspundem la întrebări și
ce gesturi să facem atunci
când conversăm cu colegii noștri de la slujbă.
El ne va sugera ce întrebări să punem altora,
și nouă înșine; ne va sugera când și cum
să ne ținem sentimentele în frâu
și când să ne dăm arama pe față.
Tot el, la momentul oportun,
ne va alege după criterii foarte bine stabilite,
iubirea ideală și ne-o va aduce,
folosind tot felul de strategii
în casă chiar de la celălalt capăt al lumii.
Și tot el, alegând din nou momentul cel mai propice,
ne va comunica anul, ziua, ora, minutul și clipa
în care sufletul nostru se va despărți de trup;
el ne va povățui cui și cum să facem ultimele confesiuni,
el ne va dicta testamentul,
el ne va cufunda trupul într-un somn adânc
și ne va călăuzi asemenea pe ultimul drum,
având grijă ca pașii sufletului nostru să se deprindă
cu bezna adâncă a lumii de apoi.
El va fi sclavul și îngerul nostru păzitor,
el, smartphone-ul nostru invizibil,
sclavul fără de care nu vom putea exista.

*
LEGE

Plin de durere simţit-am atingerea:
un veac nu mi-a fost de ajuns,
nici două, nici trei şi nici patru.

Ani în şir mercurul şi plumbul
au clocotit sub Saturn.
Secole-ntregi oceanul de sînge
a fumegat sub Venus.

Am zis că mă nasc
şi nu m-am născut.
Am zis că mor şi nu am murit…
Lege a alcătuirii mele,
continuu mă surp, înlăuntru-mi!

*
RAZĂ A LUCIDITĂŢII

Ca o leucemie neagră a stelelor
sufletul meu se întoarce la sine
tot mai singur şi tot mai bolnav.

Deasupra, aceleaşi dezolante privelişti
ale întunecatei tale singurătăţi
şi jos, negre privelişti!

Nici depărtatul ţipăt de dragoste
şi nici chemarea nostalgică a morţii
nu mai tulbură înăuntru nimic.

Şi doar neîndurătoarea rază a lucidităţii
străbate tot mai rece şi necruţător
orice ‘ndoială, orice speranţă, orice fior!

*
Cuşti de aur

Seara voi înjunghia Rîul,
ca pe o piele de cal îl voi întinde în pod.
Pe aceste păsări flămînde
şi pe aceşti cîini hămesiţi
cu măruntaie aburite de frig îi voi hrăni.

Peştii ce se zbat în zăpadă,
cu solzi de aur şi suliţe-n gură,
nu sînt chiar peşti: în zale de aur,
au venit cavaleri mîndri,
prin frig au străbătut, pe cai albi,
ţinuturi întinse, oraşe bogate;
în urma lor numai praf, numai scrum au lăsat
şi apoi cu tot cu cai,
cu tot grosul armatei,
cu tot cu tobe, cu tot cu tunuri şi flamuri
au intrat sunînd din goarnă în Rîu şi n-au mai ieşit…

…Voi atîrna de nori apa,
de cer, seara, în cuie
ca pe o piele de cal
rîul îl voi întinde şi-l voi lăsa să se zvînte în vînt.

Cei care tac îşi merită soarta, spun.
În marile oraşe, femeile
au pene de vultur pe cap
şi ochi de linx în cap.
Ouă de vultur clocesc,
în timp ce bărbaţii se învîrt prin bucătării,
spală vase şi curăţă peşti.

În cuşti de aur voi închide mîini
şi le voi pune să cînte la harfă.
În cuşti de aur voi închide
mîini şi gîtlejuri şi le voi pune
să cînte cîntece vechi
într-o limbă nemaiauzită la uşi.
*
Pată pe perete

Îmi privesc patria
căzută în genunchi
cum își întoarce încet fața
spre perete.
Pe o parte a străzii
trec oameni fără mîini,
pe cealaltă mîni și picioare;
șchiopătînd ușor pe trotuar,
se opresc unii în fața altora și conversează.
Norii își deschid scîrțîind
ușile de lemn: oamenii
stau ascunși în dulapuri
cu genunchii la gură: își rod unghiile
se încruntă, se strîmbă unii la alții.
Din dulapul deschis
curg haine, umerașe, pălării,
pantofi, curele de ceas,
bigudiuri, brelocuri, jobenuri.
Încerc să scap de această viziune:
îmi închid ochii,
ies pe scări,
dau buzna în stradă,
gonind după umbrele lor,
care, iată, mi se împleticesc printre picioare…
De la depărtare
aud patria căzută în genunchi
cum își izbește
în tăcere capul de ziduri.