Țin sfat cu mine

ADRIAN MUNTEANU

ADRIAN MUNTEANU

*
IDEEA MEA DE ZBOR ŞI DE FIINŢĂ

Ideea mea de zbor şi de fiinţă
Nu e făptura, slabă desfătare.
Ea nu-i decât arίpă plutitoare
Şi dorul de a fi, după voinţă.
Să nu mă tem de somn şi nemişcare,
De nesfârşit, de este cu putinţă,
Ca să-mi păstrez o clipă de silinţă
Pentru oprirea clipelor fugare.
Să nu mă plec când visul se ridică,
Sperând să am statornic panaceu
În bâjbâiri de gest ce se implică.
Să nu mă cred un bulgăre de seu.
La moarte de-oi gândi, fiindu-mi frică,
Nu voi putea să mă transform în zeu.

*
PRIVIRE ȘERPUITĂ

Privire şerpuită, temătoare,
Recondensări firave de speranţă,
Zvâcnire fadă, surdă, de romanţă,
Acelaşi rost retras din întrebare,

Monosilabe fără importanţă,
Coclită şansă de-a stârni hotare,
Dezgust în carne, crudă nemişcare,
Un zâmbet stins, stupidă relevanţă,

Pornirile-n eter prea des blocate.
Aşa apar. Nici nu cunosc alt ţel
Şi voi rămâne-n timpuri separate

Cu-acelaşi trup şi cu acelaşi zel,
Oricât ar trece vremea peste toate,
Precum celeste corpuri sunt la fel.

*
ȚIN SFAT CU MINE

Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de lume.
Cuvântul mă mai crede o epavă.
Reînnoit la mijloc de octavă
Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume.

E frig destul pe-a sufletului navă!
Prin carotidă se preling cutume
Consoanele nu-s tată şi nici mume
Atâtor clipe subţiate-n lavă.

De unde-atâta verticalitate
Când glasuri te-nconjoară şi te ard?
Dar eu rămân şi cred că se mai poate,

Iar gândul meu, murind tăcut pe gard,
S-a scurs în ochiu-n care se mai zbate
Un timp ascuns sub strat aprins de fard.

*

MU, CEL DIN ÎNĂLŢIME, NE SALVEAZĂ!

“Mu, cel din înălţime, ne salvează!
Priveşte! Steaua Bal s-a frânt pe mare
Şi templele vuiesc în destrămare,
Căci nimeni nu-i la porţi să stea de pază!“

“Voi veţi pieri. Şi muntele dispare.
Sclavi şi stăpâni cu haina lor de vază
Neant ajung, iar timpul recrează
O altă seminţie din uitare.

Şi ea târziu, de-şi va uita avântul,
Cu toţi născuţi în falnice cetăţi,
Îşi va găsi pieirea şi mormântul!“

Potop de vorbe, crude judecăţi …
Flăcări şi fum înăbuşă cuvântul.
Pământul a pierit, rupt în bucăţi.

*
HAI SĂ VORBIM DE NOI!

Hai să vorbim de noi! îmi spui pe seară,
Dorinţelor să le trasăm cărarea,
Să logodim speranţa cu visarea
Şi-un mal tihnit să nu-l lăsăm să piară.

Rostesc ceva şi îţi admir paloarea
De alabastru, ca turnat în ceară,
Dar gândul meu sălbatic te compară
Cu-n alt destin ce-mi tulbură uitarea.

Leg punţi mereu şi cred că-i împlinire
În tot ce spun, ce fac, ce cred, ce ştiu.
Confrunt un rost cu-n altul, în neştire.

Dar răvășind tărâmul nostru viu,
Legând iubirea-n lanţuri de gândire,
S-a destrămat în cerul ei pustiu.

Alte articole