DE-AȘ TRĂI DIN NOU DE LA-NCEPUT..

De-aș trăi din nou de la-nceput,
Mă gândesc, Iisuse-al meu, cu jale,
N-aș mai face tot ce am făcut,
Ci Ți-aș merge, Domnul meu, pe cale..

Lacrimile calde-mi curg șiroi,
Amintindu-mi viața irosită,
Doamne-ntoarce timpul înapoi,
S-o repar pe unde-a fost greșită!..

Eram tânăr și cădeam mereu,
Necerând povață înțeleaptă;
Am trăit mai mult de capul meu,
Părăsind adesea calea dreaptă..

Știu, Iisuse, oamenii greșesc,
Numai Tu ești fără de greșeală,
Însă astăzi tare mă căiesc
Pentru viața-mi fără socoteală!..

Eram mândru, Doamne, recunosc,
Căci credeam că nimeni nu-i ca mine..
Am ajuns cu greu să mă cunosc:
Sunt un nimeni, Doamne, fără Tine!

Am făcut din viața mea un iad
Și-am ajuns deja să-i simt durerea;
Tu, Iisuse, m-ai lăsat să cad,
Ca să văd ce mică mi-e puterea..

Dar acum Îți cer cu duh smerit,
Fiindcă știu că mare Ți-e iubirea:
Tu ai înviat când ai murit,
Să îmi înviezi și mie firea!

Nu se-ntoarce timpul ce-a trecut
Și greșeala nu se mai repară,
Dar pe cei ce milă Ți-au cerut
Tu nu i-ai lăsat nicicând să piară,

Ci cu harul Tău i-ai ridicat,
Deci acum ridică-mă pe mine,
Căci eu din greșeli am învățat
Să îmi pun nădejdea doar în Tine!

Preot Sorin Croitoru