Din lumini

Vorbesc în graiul poporului meu,
mai drag decât propria-mi viață,
doinind când naiul, pătruns, ascult,
ori taragotul, ce-n doruri mă-nalță.
Mai primenesc cu o lacrimă drumul,
piatră de stâncă mai aşez în cărare,
când lemnul îi mângâie cald sufletul,
rătăcit în meleaguri cu fructe amare.
Mai curge o dimineață în cupa din vie
şi atunci în rugă îmi spăl chemarea,
mai cade o brumă pe-o boabă arămie,
privind către cer, îmi netezesc suflarea
şi-o pace adâncă, din lumi neştiute,
îşi face timp să ajungă-n cuvinte,
să strâng pământul gândurilor toate
şi să le dăruiesc în graiul țării sfinte.

Eugenia Bucur, 13.09.2019

Alte articole