TOTUL ESTE SĂ CREZI!

Totul este să crezi
În lumea ce azi nu se vede,
Totul este să vezi
Cu mintea, ce inima-ți crede..

Totul este să vrei
Să ții ușa minții deschisă,
Pe calea credinței s-o iei
Spre viața ce-ți este promisă..

Totul este să lupți
Să-ți ții hotărârea luată,
Căci oameni de diavol corupți
Vor vrea să ți-o schimbe îndată!

Să știi că e greu la-nceput,
Când încă nu știi ce-i iubirea
(Ești omul în patimi căzut,
Și tare săracă ți-e firea)..

Totul este să speri
Să-ți vină din ceruri lumină,
Totul este să ceri,
Și Duhul Cel Sfânt o să vină!

 Preot Sorin Croitoru

Alte articole