Întregul

Peste visele ce şi ieri erau o lumină,
brațul tău a mai aprins o albă stea,
coborând nestăvilit în redevenire
şi-n dragostea ce se revarsă din ea.

Pe straiul în veşmânt de cuvinte,
secundele primenesc strălucire,
gândul aprinde a sufletului privire,
răsărit de trăiri în deschisă simțire.

Dimineți aşezate în frunzişuri bogate
dau glas pădurii, ce ne cuprinde tăcut,
e chemarea nerostită a reîntâlnirii,
a orei ce-n secunde are pasul clădit.

Trec şoapte răsfirate pe unde senine,
o boare, ce-n retină e o chemare divină,
neînțelesul aşterne pe pânză în culori
sentimentul apartenenței. Este lumină!

Eugenia Bucur

13.08.2019