Cel mai tânăr ambasador al Gorjului!

1200px-Denisa_Golgotă_-_Glasgow_2018_-_03

  Cel mai tânăr ambasador al Gorjului şi al României, totodată, este din comuna Alimpeşti! Nu, nu este vorba despre un ambasador din domeniul politico-diplomatic, ci despre un ambasador din lumea sportului. Denisa Golgotă, căci despre ea este vorba, este o gimnastă în vârstă de 17 ani, născută în comuna Alimpeşti, care în prezent este legitimată la clubul CNS Cetate Deva, din judeţul Hunedoara. Denisa, care este o mare speranţă a gimnasticii româneşti, are un palmares sportiv impresionant, alcătuit din numeroase diplome şi medalii. Gimnasta gorjeancă a obţinut la Campionatul European de Gimnastică de la Glasgow medalia de argint la sol şi medalia de bronz la sărituri, iar la Campionatul European de Gimnastică pentru Junioare de la Berna a obţinut medalia de aur la sol și pe cea de argint la sărituri, precum şi titlul de campioană europeană. Performanţele sportive ale Denisei au fost apreciate şi de autorităţile din Gorj, gimnasta fiind premiată în anul 2016 de către Consiliul Judeţean Gorj, premiul fiindu-i înmânat chiar de către Cosmin Popescu, Preşedintele CJ Gorj. De asemenea, Denisa a primit titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Alimpești.

Cătălin Pleşu

sursa foto: Wikipedia

Lasă un răspuns