Afară gerul adânc trosneşte
şi muşcă flămând ce-ntâlneşte,
un fulg de zăpadă-n lumină
stă înveşmântat şi-l iubeşte.

Coborât peste lume din stele,
el însuşi o stea primenită,
aduce tezaurul grădinilor
şi rodul bogat livezii văruită.

Un chip de copil stă în fereastră,
purtând pe el doar bucuria,
nu înțelege de ce la sobă
fulgul dăruieşte nostalgia.

Ce mică-i floarea de lumină,
ce peste case face munți,
ce acoperă câmpii întinse
pe adânci ape țesând punți.

Peste copacul dezgolit
mănuşi înalte el croieşte,
oamneni face-ntr-o lumină,
ce apoi pe chip se oglindeşte!

Afară gerul adânc trosneşte
şi muşcă flămând ce-ntâlneşte,
un fulg de zăpadă-n lumină
stă înveşmântat şi-l iubeşte.

Eugenia Bucur, 21.01.2019

Lasă un răspuns