TAINICA TĂMĂDUIRE..

Biserica21

Eram scârbit de viață și-ntr-o seară 
M-am așezat cuminte în genunchi
În colțul meu de rugăciune iară,
Ca să suspin la Domnul din rărunchi..

Privindu-I blânda față zugrăvită,
Am început la Dânsul să mă plâng
Că viața mea e toată o ispită
Și că vrăjmașii vieții mă înfrâng..

Priveam frumoasa-I față bizantină
Și-n timp ce Îi vorbeam, mi se părea
Că răspândește-n jurul Său lumină
Și că amărăciunea mi-o vedea..

Cum să-mi exprim trăirea în cuvinte?..
Mântuitorul mă umplea de El,
Căci inima Îl știe și nu minte,
(De când exist, nu m-a mințit defel)!

Încet-încet, privind în ochi Iubirea,
Ca ceara încălzită mă topeam..
Simțeam cum îmi tămăduiește firea,
Da, vindecat de Domnul mă simțeam!

Ce a urmat, n-a fost decât tăcere..
N-am scos nici un cuvânt, nici El, nici eu..
O minunată, sfântă mângâiere
A omului, de către Dumnezeu..

S-au dus tristeți și lacrimi și suspine..
Lucrând atent, cu vin și untdelemn,
Mă vindecase El atât de bine,
Că nu-mi mai rămăsese nici un semn!

Amărăciunea cea de mai ‘nainte
Lăsase locul unei mari dulceți,
Pe care cei cu o lumească minte
N-o vor simți în douăzeci de vieți!

Acum ceream în loc de izbăvire,
Cu totul fericit și plin de har,
Mai mult necaz, mai multă ispitire,
Dar să Îi pot simți iubirea iar..

Așa aduce Domnul mângâierea,
În suflet, tainic, blând și liniștit..
El vindecă creștinului durerea,
De-L caută în rugăciuni, smerit..

Preot Sorin Croitoru

Lasă un răspuns