Cercetat penal pentru că a şantajat o femeie din Rovinari

12746358_1004723519573541_296679495_n (1)

  Potrivit IPJ Gorj, polițiști din cadrul Poliţiei Oraş Rovinari, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale Gorj, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de şantaj, fiind efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 37 de ani, din comuna Fărcăşeşti, pentru administrarea probatoriului în dosar.

În cauză s-a reţinut faptul că în perioada mai 2017 – martie 2018, bărbatul de 37 de ani a ameninţat în mod repetat o femeie de 33 de ani, din Oraşul Rovinari, cu publicarea pe reţelele de socializare a unor fotografii şi filmuleţe cu conţinut explicit sexual, cu scopul de a o determina să se întâlnească cu el şi să întreţină relaţii sexuale.

În baza probatoriului administrat în dosar, a fost dispusă măsura reţinerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. La data de 4 martie, bărbatul a fost prezentat instanței, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului și aplicarea măsurilor legale în consecință. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de şantaj.

Lasă un răspuns